Ce spun cățeii
Dimineața, Siena s-a trezit acasă. În pătuțul ei. Lângă fereastra cu frunze.
Orașul cu turnuri era departe, sub trapă. Dar ceva venise cu ea acasă.
Hârș, hârș. Kiwi a intrat în cameră, cu ghearele pe parchet.
Mama a auzit: ham!
Tata a auzit: ham!
Dar Siena a auzit:
— Bună dimineața! S-a trezit cineva? M-a văzut cineva? Mă mângâie cineva? Acum? Puțin?
Mama l-a mângâiat pe Kiwi. Kiwi s-a rostogolit pe spate, fericit.
Apoi a venit Mango. Încet. Fără grabă. A oftat lung.
Mama a auzit: mârr.
Tata a auzit: mârr.
Dar Siena a auzit:
— Kiwi, nu mai sări. E prea devreme pentru sărit.
Kiwi a pus nasul pe marginea pătuțului. Sniff, sniff.
— Mango! E atât de mică! Și miroase a lapte!
— Toți puii miros a lapte, a zis Mango. Las-o să doarmă.
Dar Siena nu dormea. Siena se uita. La nasul negru al lui Mango. La nasul maro al lui Kiwi.
Mango s-a uitat la ea. Ea s-a uitat la Mango.
— Hm, a zis Mango. Bine. Stau și eu puțin aici.
Și s-a ghemuit jos, lângă pătuț. Kiwi s-a ghemuit lângă Mango. Mango a oftat. Dar nu l-a alungat.
Siena a închis ochii. Doi căței respirau încet, lângă ea. Hâr. Hâr.
Turn după turn, orașul Siena a adormit.
Noapte bună, Siena.